Indiferent dacă sunteți acuzat de săvârșirea unei infracțiuni sau dacă ați fost victima unei fapte de natură penală, cea mai bună decizie este să apelați la un avocat.
Practicând în această sferă de activitate în mod constant, am reprezentat atât persoane învinuite, cât și persoane vătămate, urmărind de fiecare dată cel mai bun rezultat. Un avocat vă poate clarifica în legătură cu drepturile de care beneficiați într-un proces penal, dar și cu privire la consecințele viitoare ale unor decizii pe care le luați.
Fiecare situație care face obiectul unui dosar penal este diferită, iar asistența pe care un avocat o oferă poate face diferența atât în ceea ce privește rezultatul final, cât și în ceea ce privește consecințele pe termen lung. De altfel, măsurile preventive (reținerea pentru 24 de ore, controlul judiciar, arestul la domiciliu sau arestarea preventivă) care se iau în cursul procesului penal pot fi înlăturate sau modificate dacă avocatul observă vicii cu privire la legalitatea acestora.
În situația în care ați fost victima unei infracțiuni, este important să cunoașteți că unele fapte sunt cercetate de către autorități numai dacă se introduce o plângere prealabilă într-un termen stabilit de lege. Modalitatea de redactare a plângerii, dar și prezența avocatului la efectuarea diverselor acte de urmărire penală reprezintă elemente-cheie care pot conduce la un rezultat cât mai bun pentru dumneavoastră.
Dacă ați fost citat pentru a vă prezenta la o audiere în fața autorităților, este important să cunoașteți faptul că aveți dreptul să fiți asistat de un avocat. Prezența unui profesionist alături de dumneavoastră a aceste activități vă poate oferi un plus de siguranță și vă poate scuti de un stres generat de aceste situații.